25 martie 2011


nouǎzeci de ani –
îl viziteazǎ pe rând
câteva stele

2 comentarii:

  1. uşile s-au închis, zvâcnind rǎguşite
    de-acum am rǎmas singurǎ pe peron
    încercând sǎ pǎstrez în echilibru
    umbrele zdrenţuite
    miroase înǎbuşitor
    a fier crestat pânǎ în adânc
    şi a praf moale şi cald aşezându-se cuminte,
    fir cu fir, peste toate

    ceva mai încolo un melc
    traverseazǎ tǎcut
    prea lunga dupǎ-amiazǎ
    şi cred ca plouǎ undeva, departe

    atât de departe ...


    am vazut ca ai nevoie de sugestii la poezia asta.
    din pacate am incheiat socotelile cu Bocancul literar, dar asta nu ma impiedica sa vorbesc.
    sper sa nu fi facut o greseala si sunt aproape sigura de asta, urmarind doar modul in care ai reactionat la critici.:)

    so, ma gandeam ca suna mai bine "usile haraie"
    si evitare lui "pe peronul" impartind versul in "de-acum sunt singura/ peronul e pustiu".

    sper sa-ti fie de folos.
    mi-a placut ideea din poezie si-ti doresc succes.
    cu siguranta merita sa mai scrii.

    o zi buna iti doresc si-mi cer scuze ca am comentat intr-un loc nepotrivit.


    clarisa ilie, de pe bocancul literar

    RăspundețiȘtergere
  2. Clarisa, multumesc pentru comentariu, sugestii si incurajari. Scuze ca iti raspund atat de tarziu, intru foarte rar pe blog, doar cand mai pun cate un poem deoparte. Poemul e ascuns pe bocanc, pana voi stabili forma finala. Am ales zvacnesc ca o "surdina" a sunetului scos de tren in miscare, pronuntia lui aduce bine a glasul rotilor de tren :)

    RăspundețiȘtergere